Sport și distracție prin Proiectul ”HERCULES”

În perioada 25 iulie – 19 august, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul ”HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline.

Pentru această primă ediție a proiectului, care va fi dezvoltat și permanentizat pe durata vacanțelor școlare, 32 de direcții județene, precum și Direcția pentru Sport a Municipiului București, sunt implicate cu toate resursele pe care le dețin, în dorința de a deprinde copiii cu practicarea sportului.

“Ideea acestui proiect nu este nouă, am gândit-o încă de la începutul mandatului meu, ca obiectiv major, și mă bucur că ea prinde contur într-un moment în care toată România, de la simpli cetățeni, la guvernanți, este deschisă către sport. Recentele performanțe mondiale care ne-au unit într-o bucurie fără margini au creat emulația perfectă pentru a da startul unui program pe care mi-l doresc de lungă durată. Mișcarea, viața activă și sănătoasă, sportul practicat la nivelul copiilor și juniorilor sunt soluția pentru o Românie sănătoasă, puternică și performantă. Fiecare copil poate fi un mic Hercules! Haideți la sport!” (Eduard Novak – Ministrul Sportului)

Elevii vor petrece activ o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive: rugby, scrimă, atletism, natație, baschet, gimnastică aerobică, artistică și ritmică, tir cu arcul, karate, badminton, tenis de masă, handbal, arte marțiale, orientare, ciclism, triatlon, dans sportiv, kaiac-canoe, volei, tenis de câmp, hochei pe gheață, judo, patinaj role, lupte, fotbal și minifotbal, baseball, taekwon-do ITF și șah.

Cursurile de inițiere vor fi susținute de peste 160 de antrenori cu bogată experiență de la nivel local, în patru serii de câte o săptămână, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi.

Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, care a alocat și va distribui în acest sens către direcțiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare.

Proiectul se bazează și pe o serie de colaborări instituționale la nivel local, încheiate între direcțiile județene de sport și diferite structuri care vor susține buna desfășurare a cursurilor și pregătirii, în condițiile unei depline siguranțe.

Alături de București, județele care vor derula în această vară Proiectul ”HERCULES” sunt: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

Lista disciplinelor sportive în care vor fi inițiați copiii diferă de la județ la județ, în raport cu resursele umane și facilitățile sportive existente la nivel local. Aceste informații, precum și cele privind antrenorii, locațiile de desfășurare a cursurilor și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe platforma creată în acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro.  

Organizatorii își propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie și vor participa la cursurile de inițiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite și să se îndrepte și către performanță, legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local.

Pentru recompensarea entuziasmului și a dorinței de a face sport, precum și a participării active și dedicate la proiect, copiii vor primi tricouri și șepci inscripționate cu logo-ul proiectului, dar și diplome de recunoaștere a meritelor sportive, care să le amintească de momentele frumoase ale întâlnirii cu HERCULES.  

Obiectivele Proiectului ”HERCULES”:

  • Creșterea numărului de copii participanți la activitățile sportive desfășurate în cadrul structurilor de profil din România;
  • Creșterea gradului de participare la activități sportive pentru copiii cu oportunități reduse din punct de vedere socio-economic și cu dizabilități;
  • Creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel județean;
  • Stimularea activităților de voluntariat, ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
  • Creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
  • Întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.

În viitor, programul de inițiere a copiilor în sport va fi permanentizat. Activităţile sportive din cadrul Proiectului ”HERCULES”  se vor derula conform unui calendar special, care va fi elaborat în funcţie de specificul zonei în care se va desfăşura activitatea, de anotimp, precum şi de infrastructura disponibilă.

Bugetul alocat anual structurilor subordonate pentru Proiectul “HERCULES” va asigura structurilor sportive de pe raza județului / Municipiului București cadrul optim pentru organizarea de cursuri de inițiere în sport pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani, pe durata tuturor vacanțelor școlare.